Pacientul stă confortabil întins pe canapea, spune tot ceea ce îi vine în minte, fără să fie distras de imaginea analistului, care de regulă stă în spatele canapelei. Aceasta va permite ambilor parteneri implicaţi în travaliul psihanalitic să asculte deplin şi să reflecteze asupra a ceea ce ajunge în şedinţă: pacientul se va simţi cufundat în lumea sa internă, va readuce la viaţă amintiri, se va întoarce la experienţele importante din trecutul lui, va vorbi despre vise şi va da naştere fanteziilor – toate acestea fiind parte din călătoria analitică ce va pune într-o nouă lumină viaţa şi povestea pacientului, precum şi procesele din interiorul minţii lui.

Şedinţa de analiză durează de regulă 45 sau 50 de minute. Pentru această formă de terapie este de preferat ca şedinţele să aibă loc de cel puțin 2 ori pe săptămână.

Alteori, este necesar un număr mai scăzut de şedinţe pe săptămână, sau utilizarea fotoliului în loc de canapea.

Varinta online presupune, ca și cea din cadrul clasic, utilizarea unui spațiu relaxant, care să permită desfășurarea procesului fără a fi întrerupt sau cu cât mai puține elemente care îți pot distrage atenția.

Toate acordurile între pacient şi analist legate de cadru (inclusiv programul, costul fiecărei şedinţe şi politica de anulare) devin obligatorii  pentru amândoi, ele trebuind să fie renegociate în situaţia în care se doreşte o schimbare a acestora.

Durata unei analize este dificil de estimat; se poate anticipa o durată medie de trei până la cinci ani, deşi fiecare caz în parte poate necesita mai mult sau mai puţin timp pentru a fi finalizat. Cu toate acestea, pacientul şi analistul sunt liberi în orice moment să decidă întreruperea sau încheierea analizei.

Sursă: Societatea Română de psihanaliză/ https://www.srdp.ro/art?id=15-ce-este-psihanaliza

Categories:

Comments are closed

error: Content is protected !!