Încercăm să ne înconjurăm cu un maxim de certitudini, trăim într-un sistem în care pericolul nu este interiorizat. Deși incertitudinea este un element esențial al condiției umane și susține viața, ea este și sursa anxietăților.

Anxietatea este în elementul ei în vremuri de incertitudine, suntem cu toții pe tărâmuri nesigure, iar această stare amplifică trăiri precum cea de stranietate, de suspendare sau de de frică.

Anxietatea are un rol adaptativ, în acest caz, respectarea măsurilor de siguranță pentru prevenirea unei posibile contaminări. Anxietatea este menită să ne protejeze, este un semnal de alarmă pentru a identifica pericole, este menit să fie neplăcut pentru a te forța să acționezi.

Când nu poți evita amenințarea, fie că vorbim de o amenințare propriu-zisă sau un produs al gândirii, corpul secretă și mai mulți hormoni de stres în efortul de a-ți crește șansele de supraviețuire. Când starea este susținută, pe o perioadă mai lungă de timp, produce dezorganizare, confuzie și suferință la nivel psihic și fizic.

Avem moduri diferite de a face față anxietății, partenerii de viață pot avea reacții diferite și, de multe ori, concesiile par cu atât mai dificile. Apoi avem roluri sociale cărora le aparțin spații sociale să le spunem, nu suntem obișnuiți să muncim de acasă. Modul în care ne raportăm la spațiu se redefinește, dinamica rolurilor și dinamica familiei se schimbă.

Pentru că apar constant provocări și recalibrări, îmi pare că nivelul de introspecție crește, așa cum și nivelul de anxitate crește.

Poate, pentru că, și introspecția are rolul de a ne aduce mai aproape conținuturi mentale pe care le îndepărtăm din diverse motive.

Asta îmi aduce aminte de articolul “Straniul”, în care, Freud analiează cum sensul cuvântului de „intim, familiar” a evoluat spre contrariul său – „straiul”.