Îngrijirea maternă timpurie

Dependența absolută

Bebelușul de om nu poate începe să existe decât în condiții specifice. În același timp, aceste condiții nu determină potențialul bebelușului, acesta este înnăscut și include o tendință de a crește și de a se dezvolta. Potențialul înnăscut al unui bebeluș însă, nu poate deveni un bebeluș decât în relație cu îngrijirea maternă.

Simt ce simți, Sunt ce văd, Tu ești Eu, Eu sunt Tu

În această etapă, bebelușul nu are mijloace prin care să ia la cunoștință de îngrijirea maternă, el nu este separat de îngrijirea maternă, față de care se află într-o dependență absolută din punct de vedere psihologic.

În cea mai mare parte, bebelușul are o stare vegetativă inconștientă cu scurte momente de conștiență. Bebelușul menține capacitatea de a retrăi stări neintegrate. Prin îngrijirea maternă, bebelușul va face trecerea de la o stare neintegrată, spre o integrare structurală.

Mama este cea care va furniza o continuare a aportului fiziologic ce caracterizează starea de dinaintea nașterii, de a fi trăit între țesuturi vii care i-au oferit susținerea vitală. Mama protejează bebelușul de agresiunea fiziologică, precum foamea și ține cont de sensibilitatea pielii bebelușului, atingere, temperatură, sensibilitate auditivă, vizuală și de lipsa de cunoștință a bebelușului despre existența a orice altceva decât sine.

Mama devine astfel filtrul de excitație, care conține și calmează angoasa primară automată.

Freud ”Probabil că el (bebelușul) halucinează împlinirea nevoilor lui interioare. El își trădează durerea datorată creșterii stimulării și întârzierii satisfacției prin descărcarea motorie a plânsului și a zbătutului, după care trăiește satisfacția halucinată”.

Momentele de tensiune și halucinarea dorinței sunt primul pas spre visare, reverie, creație și reprezentare.

Reflectarea mamei – în copil, în ochii copilului, a copilului în ochii mamei

Reflectare dată de oglinda din ochii mamei, reflectarea mamei în ochii copilului și a copilului în ochii mamei, sunt un reper pentru toate relațiile de iubire ulterioare.

Acest acordaj cu mama și asocierea experinței de satisfacere, vor conduce către sau vor coexista cu apariția relației de obiect și a primelor trăiri de satisfacere pulsională ale bebelușului. Figura copilului care suge sânul mamei devine astfel modelul oricărei relații de iubire.

O putem numi „iubire primară„ sau ”relație primară de obiect”, ea permite copilului să proiecteze așteptările privind satisfacerile și va deveni matricea relațiilor viitoare. Imaginea noastră se creează prin imaginea din ochii mamei.

Amaeru

În capitolul “Iubirea primară” din “Defectul fundamental”, Balint face o observație clinică și lingvistică. El spune că în limba japoneză există un cuvânt foarte simplu care este folosit în mod curent, amaeru, verb intranzitiv, care semnifică “a dori sau a spera să fi iubit” în sensul iubirii primare. În plus, limba japoneză are un vocabular bogat pentru a descrie diferite atitudini și stări afective care se manifestă atunci când dorința de amaeru este frustrata sau trebuie să fie refulată.