Atunci când ascultăm o anume piesă muzicală, armonia și ritmicitatea familiare copilului evocă perioada pre-imaginară în care avem acces direct la mamă. O experiență de ascultare care caracterizează fantasma. Pe de altă parte, schimbarea de percepție care apare prin organizarea armonică și reproducerea sunetului, să spunem, introduc o dimensiune convențională care prejudiciază fantasma preimaginară și îi aduce aminte ascultătorului de clivajul dintre mamă și bebeluș. O astfel de ascultare, caracterizată de un spațiu fantasmat, înregistrează un soi de spațiu acustic în oglindă, în care subiectul experimentează o serie de clivaje de experiența fenomenologică/ realitate,  de la sunet la o ordine imaginară, dispersând semnele ordinii simbolice.