Adolescența este însoțită de transformări biologice, sociologice și psihologice, este o perioadă de fragilitate favorabilă instalării unor tulburări psihopatologice.
În plan fizic, secreția de hormoni de creștere și transformarea sexuală, caracteristice pubertății antrenează dispariția corpului din copilărie dar se resimte o pierdere și în ceea ce privește dimensiunea imaginară și simbolică a propriului corp.
Într-un interval de 2-3 ani, corpul se transformă, câștigă câțiva zeci de centimetri în plus, mai multe kilograme, constituția corpului se schimbă, mușchii și scheletul se măresc, apare pilozitatea, se schimbă vocea, se schimbă trăsăturile feței. Acestora li se adaugă modificări spectaculoase ale organelor genitale, la fete creșterea sânilor și apariția primei menstruații iar la băieți, mărirea volumului testiculelor. Psihicul adolescentului, de multe ori, nu ține pasul cu această transformare fizică spectaculoasă, care se produce într-un interval scurt de timp.
Adolescentii sunt adesea cu toane și hipersensibili. Acesta este, de obicei din cauza hormonilor, dar este, de asemenea, pentru că mezencefalul este foarte activ în această etapă, centrul emoțiilor și al sexualității. Ei tind astfel să fie copleșiți de emoții pe care nu știu cum să le exprime și tind spre comportamente cu un grad mai mare de risc.
Cortexul prefrontal, responsabil pentru lucruri precum luarea deciziilor, planificarea, controlul impulsurilor și evitarea riscurilor nu este dezvoltată pe deplin până la vârsta de 25 de ani.
În plan social, adolescentul se desprinde de universul său amical și familial. Relațiile de obiect anterioare sunt privinte dintr-o nouă perspectivă.
Își schimbă concepțiile, credințele, morala, sentimentele, mecanismele de apărare împotriva angoasei, felul de a gândi și de a iubi.
Este o nouă dinamică psihică, generatoare de criză, o criză necesară pentru a deveni adult.
Psihic, schema noastră corporală mentală nu corespunde absolut proporțional corpului nostru iar modificarea corporală bruscă bulversează și mai tare această schemă stabilită. Un deficit al controlului propriului corp este de înțeles în adolescență dar și posibilitatea sau exersarea unor noi abilități fizice.
Tot corpul este cel care traduce senzațiile de plăcere și neplăcere. Fiecare dintre noi își resimte corpul în fucție de propriile experiențe emoționale și de percepțiile acestora, avem astfel sentimentul de a exista, de a fi un tot, cu o gândire și afecte care ne aprațin numai nouă.
Ieșirea din copilărie marchează sfârșitul unui echilibru afectiv, psihismul este invadat de noi pulsiuni și dorințe. Dorințele inconștiente până atunci imposibil de realizat, la care se renunțase, devin acum potențial realizabile.
Comments are closed